Pentru al doilea an consecutiv, Slow Food Turda participa ca si partener la evenimentul Recontres de Cluj - Patrimoniu Alimentar care s-a desfasurat in acest an in perioada 8-11 octombie 2009 la Cluj Napoca. Organizator principal a fost si de aceasta data Centrul Cultural Francez din Cluj.
Targul precum si seminariile au avut loc in curtea USAMV-ului, adica Universitatea de Stiinte Agricole si de Medicina Veterinara Cluj. Am fost pezenti cu 13 producatori din Transilvania si din Ungaria. Acestia au inbogatit targul cu diversitatea de produse care mai de care mai gustoase.
Ca sa dau credibilitate am sa ii enumar pe producatori cu tot cu produsele cu care au venit.
Sa incepem cu prietenii nostri vecini care au reprezentat Slow Food Ungaria, adica doua conviviumuri: Slow Food Debrecen si Slow Food Budapest. Radics Lászlo din Debrecen, producator de turta dulce cu miere. Si cand zic miere inseamna ca aceste produse chiar contin miere si mai contin diferite condimente care dau o savoare deosebita: scortisoara, cuisoara si altele. Al doilea producator prezent a fost Molnár Imre din Fülöpháza, producator de miere ecologica si carnati Mangalita, produs inregistrat in Uniunea Europeana. Ambii producatori au venit cu sotiile, fiind musafirii Slow Food Turda pentru aproape patru zile. Ei au fost foarte incantati de ospitalitatea de care au dat dovada cei care au fost implicati in cazarea lor, familia Dumitru de la Pensiunea Edy din Turda, precum si de mancarea traditionala oferita de acestia.
Din Talmacel, judetul Sibiu, Barbosa Gheorghe cu o diversitate impresionanta de afumaturi din carne de oaie, vita si porc si branzeturi. Carnati afumati de vre-o patru cinci feluri, muschi afumat, ciolan afumat, costita afumata, pastrama de oaie, toba, caltabos, slanina, si multe altele pe langa cas afumat, cascaval afumat, telemea de oaie si de vaca. Toate iti lasa gura apa.
Din Crit, judetul Brasov, Adrian Suciu si sotia Elena. Ei au adus branzeturi de capra si gemuri. Branzeturile felurite, proaspete si invechite, cu mucegai si fara, cu ierburi si fara, nici nu mai stiu sa le enumar pe toate. Gemurile de casa care iti aduc aminte de vremurile cand mai aveai timp sa culegi de la munte fructe si sa le conservi pentru iarna.
Din Clopotiva, judetul Hunedoara a venit din nou la Cluj Ramona Molnar, cu sucul de mere natur pe langa care de aceasta data a oferit si suc de struguri, ambalat la 10 litri. Nu au lipsit nici uleiurile de nuca, care dau o savoare deosebita salatelor si sunt foarte utilizate si pentru masaj.
Din Bontida au venit alaturi de noi, din nou, familia Rigo cu turta dulce traditionala.
Din Baia Mare au venit din nou cei de la firma Toto, cu afumaturile traditionale dintre care nu a lipsit preferata mea, rulada de carne cu mirodenii si carnatii cu rozmarin si alte ierburi. Foarte gustoase daca sunt mancate cu painea de casa produsa tot de ei, paine alba si paine neagra.
Ca desert pe langa turta dulce s-a putut cumpara si kürtös kalács, preparat de profesionisti din Lupeni, judetul Harghita.
Si acum sa trecem la ai nostri, adica cei care fac parte din grupul Slow Food Turda.
Nagy Maria Gizella din Plaiesti, care a venit din nou cu faimoasa ei ceapa rosie de Aries impletita in cununi insa a adus si tot felul de legume si fructe de sezon.
Familia Kepes nu a putut lipsi de la acest eveniment, cu diversitatea de sortimente de miere si produse apicole.
Tot din Turda familia Duma cu uleiul de floarea soarelui presat la rece a oferit vizitatorilor degustare de ulei pe paine, metoda inca noua pentru consumatorii nostri, ei fiind mirati de oferta. Insa dupa ce au gustat au si cumparat, aceasta strategie dovedindu-se a fi foarta buna pentru afacerea sotilor Duma.
Firma Super Catering, tot din Turda a inbiat vizitatorii cu gulyas, sarmale sau Friptura de Turda iar Marvin Import Export, cu vinul produs pe dealurile insorite ale Turzii a oferit paharul cu vin care a usurat stomacul dupa masa bogata.
Ce am considerat foarte gustos la acest targ, in afara de produsele noastre bineinteles, a fost painea de Piecica, judetul Arad, taiteii de casa tot din acest sat, salamurile de magar si rata, precum si jambonul, toate produse frantuzesti sau produsele traditionale preparate de studentii USAMV.
Tin sa multumesc pe aceasta cale organizatorilor, in special Catalinei Florean din partea Centrului Cultural Francez, care, desi pentru prima oara, a organizat acest eveniment cu mult profesionalism si daruire.
Ii multumesc si Corinei Mares (prin a carei mana se organizeaza targul Agraria de la Cluj), a carei mana de profesionist a contribuit la succesul evenimentului.
Multumiri ii adresez si domnului Bernard Houliat, directorul Centrului Cultural Francez de la Cluj, care ne-a primit printre parteneri si de aceasta data.
Le multumesc si producatorilor care au venit si au stat trei zile la targ, insa au plecat multumiti.
Multumiri speciale adresez voluntarilor care au fost alaturi de noi in acele zile: Alexandra Vaida, Laura Curta, Aurelian Moldovan si Gelu Palacean precum si Niculina Madas - doctorand la USAMV Cluj, licentiata in produse traditionale, care ne-a fost de mare ajutor.
Va asteptam la urmatorul targ de produse traditionale in Turda si Cluj Napoca, in decembrie, aproape de Craciun.
Marta Pozsonyi
BUN, CURAT SI JUST = SLOW FOOD Asta incercam noi sa oferim
turta dulce... pe jos as merge pana acolo numa sa stiu ca in fiecare zi pot manaca turta dulce din ungaria... si carnea de la nenea din sibiu... gata, nu mai zic nimica ca mi se face foame!
RăspundețiȘtergere