Bun, Curat, Just!

Scopul Asociatiei Slow Food Turda este organizarea de activitati educationale pentru promovarea patrimoniului local, regional si national, din punct de vedere gastronomic si cultural precum si sustinerea dezvoltarii agrare.

marți, 30 noiembrie 2010

Preluare de pe TurdaNews, www.turdanews.net



Locuitorii din Turda şi Câmpia Turzii şi nu numai, vor avea ocazia să scape de obiectele electrice şi electrocasnice defecte în cadrul ultimei etape a campaniei "Marea Debarasare" din aceast an. Activitatea se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 decembrie 2010.

Acest eveniment reprezeintă o continuare a iniţiativelor de mediu derulate de AMP Cluj. Clujenii îşi pot depozita în faţa casei sau a blocului deşeurile de echipamente electrice sau electrocasnice, iar acestea vor fi ridicate de operatorii de salubritate, care le transportă la punctele de colectare, de unde producătorii le vor ridica pentru a valorifica elementele componente.

La ultima campanie de acest fel la Turda s-a colectat aproape o tonă şi jumătate de materiale iar la Câmpia Turzii, cu puţin peste 250 de kg.

duminică, 28 noiembrie 2010

Bunatati in Salina, la 80 de metri adancime


Eveniment inedit in Romania, pe 27 noiembrie s-a transmis in direct la TVR1 si TVR Internaional emisiunea "Ne vedem la TVR", emisiune prezentata de Marina Almasan Socaciu. Emisiunea a promovat Salina ca si obiectiv turistic unic in Europa. Invitati au fost oameni reprezentativi care aduc faima Ardealului, precum si zonei Turzii. Am putut sa ii intalnim pe primarul si viceprimarul municipiului Turda, domnii Tudor Stefanie si Mircea Irimie, consilierul judetean Radu Bica, Paul Catanas, campion mondial la Karate, Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, directorul Salinei Turda domnul Mera Ovidiu, tanarul cuplu care s-a casatorit in Salina in aceasta vara, binainteles Slow Food Turda care a prezentat specialitatile gastronomice ale locului precum si multi artisti si personalitati din zona Clujului: actorul Dorel Visan, cantaretii de muzica populara Sava Negreanu Brudascu si Dumitru Farcas si mesterii populari de la Centrul de creatie populara Cluj.
Slow Food Turda a a prezentat masa traditionala compusa din: Friptura de Turda, rulade si alte preparate din carne, turta dulce de Turda, afumaturi: carnati de mai multe feluri, slanina, costita afumata, jumeri, toba, sunca taraneasca, branzeturi: telemea de oaie, branza de burduf, cas, muraturi traditionale de la Viisoara facute de familia Nemeti, cozonac unguresc cu nuca si mac, miere de mai multe feluri de la apicultorii locali Kepes Antal si Racu Victor, legume de la producatorii din satele Vaii Ariesului, precum si vinul si produsele spirtoase provenite de deasupra Salinei de la producatorul local Marius Moldovan.
Pe langa atatea bunataturi locale nu putea sa lipseasca voia buna, toti au fost multumiti si bucuria noastra a fost mare vazand cum unii isi ling degetele cu pofta dupa ce au gustat din aceste produse si preparate.

Multumim Primariei Municipiului Turda pentru sprijin si pentru increderea cu care ne-a incredintat aceasta sarcina de a prezenta specificul gastronomic al locului, Fundatiei de Ecologie si Turism Potaissa Turda si Asociatiei Pastratorii Traditiilor pentru ajutor, nu in ultimul rand celor care ne-au ajutat la prepararea mancarurilor sau ne-au sfatuit: mamei mele Molitorisz Olga, colegelor mele Maria Rus si Alexandra Vaida, doamnei Aurora Racu, Elenei Lung din Fagetul Ierii care ne-a facut pita de casa si palanetele cu varza.
Nu in ultimul rand multumim TVR pentru promovarea acestui minunat obiectiv turistic turdean.

luni, 1 noiembrie 2010

A patra editie Terra Madre la final


Cea de-a patra editie Terra Madre organizata in perioada 21-25 octombrie la Torino si cea de-a doua participare pentru Slow Food Turda a adus pentru turdeni multe bucurii si pe langa asta recunoasterea internationala a proiectelor derulate timp de doi ani de munca. Proiectele principale pun accent in general pe educatie: “Viata in gradina verde” si tabara “Vara gastronomica” au fost prezentate de trei ori in cadrul a trei intalniri: prima a fost atelierul de educatie sustenabila (Sustainable Education), in cadrul careia dupa prezentare ne-am bucurat sa aflam ca renumita Alice Waters, vicepresedinte Slow Food International, cunostea proiectele noastre, admirand si incurajand optimismul spunand ca doar asa putem lupta si supravietui invatand copiii despre provenienta mancarurilor si procedeele de productie. Alice Waters si-a deschis un restaurant in 1971 in California la varsta de 27 de ani si de atunci a devenit unul din cele mai faimoase restaurante din lume, fiind prezent frecvent printre cele mai bune 50. Alice a fost recuoscuta ca fiind cea mai influenta persoana in lumea alimentatiei sanatoase din ultimii 50 de ani si a fost numita mama mancarurilor americane. In acest moment este una dintre cele mai inflacarate suportere a miscarii produselor organice fiind o promotoare a acestora in ultimii 40 de ani. Crede ca, consumul de produse bio locale si pur si simplu locale, produse fara pesticide si ierbicide, este esential si pentru sanatate si gustul omului si pentru sanatatea mediului inconjurator si a comunitatilor locale. In America Alice a lansat acum mai bine de 15 ani proiectele de gradini scolare numite “Edible Schoolyards”, fiind si in acest moment un proiect de importanta majora in scolile americane.
A doua prezentare pentru Slow Food Turda a avut loc in cadrul prezentarii proiectului “European Schools for Healthy Food”, proiect finantat de catre comisia de agricultura a UE, si din care face parte si proiectul nostru “Viata in gradina verde” (finantat e Terre Humaine Foundation www.terrehumaine.org) alaturi de proiectele altor 9 organizatii din alte 9 tari europene. Aceasta intalnire a reprezentat un schimb de experienta intre proiectele scolare din retea, Slow Food Turda fiind felicitata de catre membri delagatiilor din Austria, SUA, Israel, Rusia sau Polonia, dar si de colegii din cadrul proiectului din Irlanda, Italia, Bulgaria sau Letonia. Au fost prezentate proiecte din Irlanda de Nord, Italia, Bulgaria – toate foarte complexe si inovatoare.
A treia prezentare si poate ce-a mai importanta a fost cea din cadrul intalnirii est europene, cand proiectul tabara “Vara Gastronomica” a fost prezentat fiind ales unul dintre cele mai bune 7 proiecte de educatie, inovatoare, desfasurate in ultimii 2 ani. Al doilea proiect prezentat a fost Earth Market, targul bucurestean “Targul Taranului Roman”- proiect initiat de Grupul de Initiativa Radu Antn Roman, derulat de Slow Food Bucuresti Valahia Gusturilor. La intalnire este europeana au fost prezente organizatiile convivia de la Bran Moeciu, Bucuresti Valahia Gusturilor, Brusturoasa Palanca, Tarnava Mare si un grup care se afla in formare la Fagaras.

S-au conturat multe colaborari, poate cea mai apropiata este cea cu Bulgaria pentru ca deja dezvoltam un proiect care speram sa si fie finantat in curand.
O alta parte importanta au fost intalnirile tineretului Slow Food Turda in cadrul intalnirilor: “Identitati si Globalizare a Diversitatii”; grupul tinerilor est europeni; “Siguranta alimentara si diversitate” si intalnirea de retea mondiala. Aici s-a discutat despre probleme generale ale tinerilor in ceea ce priveste diversitatea de hrana si despre importanta lor in spatiu de productie si de promovare iar pentru echipa turdeana de tineret, formata din Mara Rus – liderul grupului turdean; Alexandra Vaida, Alexandru Pozsonyi si Maria Rus, aceste intalniri au adus in dicutie si posibilitatea organizarii in cadrul taberei “Vara Gastronomica” de anul viitor a intalnirii tinerilor europeni la Turda.

Producatoarea de miere Irina Kepes a fost invitata la interviul despre diversitatea de miere, interesul fiind accentuat spre diversitatea pe care o produce familia, piata de desfacere si implicarea in proiectele de educatie a copiilor. Mierea de salcam a fost foarte apreciata, fiind cea mai curata miere prezenta la eveniment, inclusa si in Banca de miere. Irina Kepes a fost tare mandra si de momentele in care a schimbat miere cu alti producatori.

Si ca sa mai venim cu un anunt important, in aceste zile au avut loc si intalniri cu trainerii care au fost prezenti in tabara “Vara Gastronomica” care s-a desfasurat in iulie la Baisoara, trainerii fiind prezenti la prezentarea proiectului in cadrul intalnirii est europene. In cadrul acestor intalniri, profesionistii in arta culinara si-au manifestat dorinta de a participa si la editia viitoare, mai mult decat atat, doresc sa vina cu o echipa de filmare cu care sa realizeze un documentar al acestui proiect – inbucurator pentru noi.

Urmatorul mare eveniment pentru Slow Food Turda va avea loc in decembrie, cand pe data de 15, va avea loc Conferinta Nationala “Scoli Europene pentru Alimentatie Sanatoasa”, la sala de conferinte a Colegiului Tehnic Turda.